Tuesday, February 23, 2016

Amsterdam (day two 2/5)

Ăăă, am uitat să scriu o chestie tehnică. Dacă daţi click pe orice poză, probabil vi se deschide o variantă mai mare. Şi vă puteţi plimba cu săgeţile. Bun. (Am uitat, pentru că eu nu o folosesc, hihi.)

2. Biblioteca Ets Haim

V-am spus ieri că nu am fotografiat complexul în care se află Sinagoga Portugheză "de la stradă". Din ce am înţeles eu, dacă stai pe trotuar, în faţa intrării, cu faţa la intrare :), în dreapta se află sinagoga de iarnă şi biblioteca Ets Haim, ceva sală de consiliu şi anexe, iar în partea stîngă se află magazinul cu suveniruri şi hm, nu ştiu ce e sala respectivă, o să-i spunem capelă (!), în lipsă de altceva. Şi în mijlocul lor, într-o curte comună mare, se ridică foarte semeaţă Sinagoga Portugheză.

Sinagoga de iarnă e foarte mică, comparată cu sora ei de vară. :) Nu ştiu exact cum e organizată, pentru că noi am apucat să intrăm şi am aflat că ar trebui să ieşim, pentru că înăuntru era în desfăşurare un curs şi deranjam, oricît de discreţi am fi fost. Mai jos aveţi acoperişul şi o balustradă, pentru că probabil femeile şi bărbaţii stau în continuare separaţi. :)


Aici e o sală de întruniri după serviciul religios (încerc să evit folosirea "slujbei", dar nici că am idee ce cuvînt îmi trebuie de fapt!), uneori au şedinţe. Prin geamuri se vede "în faţa" complexului. :)


La ocazii deosebite domnii poartă pălării, pe care le lasă acolo, sub cheie. :) Erau tot felul de modele.


Cursul se terminase, aşa că am mai putut face o fotografie în sinagoga de iarnă.


Asta ar fi "capela", din păcate am dat o fugă în magazin în timp ce ni se explica ce e cu camera respectivă, dar după cum v-am mai zis, explicaţiile erau de obicei deja începute pînă intrau toţi cei 18 participanţi din grupul nostru în încăpere. Dar obiectul din mijloc e clar folosit la transportarea unui sicriu. M-am uitat mai cu atenţie la detalii şi am văzut că scaunele au o sfoară pe ele care te împiedică să te aşezi. Nu ştiu de ce.


În stînga e "capela" şi ce se vede mai înalt în dreapta e Sinagoga Portugheză.


Am ajuns în sfîrşit în biblioteca Ets Haim (care cred că înseamnă Copacul Vieţii...), care e cea mai veche bibliotecă evreiască din lume încă în funcţionare (din 1616).


Conţine circa 560 de manuscrise şi 30.000 cărţi foarte valoroase, nu doar din domeniul religios. Am văzut de exemplu un dicţionar de navigaţie. :) În imaginea de mai jos părţile întunecate sînt acţiunea cenzurii, din cîte am înţeles, cenzorul a îndepărtat cuvîntul "Mesia" pe pagina asta.
Un pic despre tehnologie:): foarte multe biblioteci importante sînt disponibile online la ora actuală, în sensul că există programe speciale de digitalizare, aşa că pentru cei interesaţi, manuscrisele pot fi văzute şi citite de acasă, la orice oră. :) Aici e linkul care v-ar putea interesa (click în mijloc pe view the manuscripts). Pagina de mai jos (fotografia mea adică) se află aici, se poate face zoom in şi veţi descoperi o calitate incredibilă a imaginii. Dacă vă interesează să aflaţi mai multe despre procesul de digitalizare, aici aveţi un film de 3 minute şi jumătate de pe youtube, pe doamna cu mov am cunoscut-o chiar în bibliotecă, în plus veţi vedea imagini de ansamblu ale bibliotecii, pe care eu nu ştiu dacă am reuşit să le surprind în selecţia din postul de azi. Cît pe ce să uit, fotograful care face digitalizarea este probabil cel mai cunoscut fotograf din domeniu, Ardon Bar-Hama.
Pe mine mă fascinează în mod deosebit manuscrisele şi cărţile vechi. Pe Twitter sînt mai multe conturi foarte faine de urmărit, dacă interesează pe cineva, let me know. :)


 Ce minunăţie de culori!




Un exemplar dintr-o traducere cuvînt cu cuvînt a Coranului.


Mobilier. Pentru Cora. :) Poate ne spui ceva despre el? :D


Nişte cărţi mici!


Parterul văzut de la etaj. Îmbietoare atmosferă, nu? :)

 



Nu ştiu dacă mai sînt folosite sertăraşele astea, dar mi-au plăcut mult.



Sper că v-a plăcut vizita virtuală la Ets Haim. :)

No comments:

Post a Comment